vineri, 29 mai 2009

Să stai plouat într-o zi frumoasă de mai

Ce s-ar întâmpla dacă o zi ar ieşi din rândul celorlalte? Şi în ce sens? Un exemplu: ziua mohorâtă.
Plouă torenţial.
Te trezeşţi cu faţa la cearşaf pentru că vecinul dă maneaua la maximum la 7 dimineaţa.
Te duci să te speli pe faţa, şi, constaţi că nu este apă.
Intri pe net, nu-i nimeni.
Iţi suni 3 colegi, nu răspunde unul.
Mai suni 3, aceeaşi poveste.
Orar nu ai pentru că ţi l-a mâncat căţelul disperat.
Pleci la şcoală.
Pierzi autobuzul.
Întârzii la prima oră.
E luni.
Îţi iei 2 pentru lipsa temei.
Nu ai caietul.
Te enervezi şi pleci.
Te întorci dupa 2 ore.
Te întâlneşi cu profu în curtea şcolii şi te alegi cu o ameninţare de corigenţă.
Mai iei un 2.
Pleci.
Stai 2 ore în ploaie până vine caleaşca 2.
Treci strada.
Nu ai loc pe trotuar pentru că trotuarul e parcare de camioane.
O iei pe stradă.
Te împiedici.
Te loveşte o maşină.
Ajungi la spital cu un picior şi două coaste rupte.
La spital urlă femeia de serviciu la tine :)) .
Te sperii.
Cazi din cauza capcanei puse de dumneaiei, spălat pe jos apă+săpun.
Îţi mai rupi o mână.
Femeia de serviciu face: Yessssssssssssss
Te duce salvarea acasă aproape paralizat.
Intri pe uşă şă te ia taică-tu la împins vagoane, pentru că ai venit după 10 jumătate.
Îi dai ignore.
Te aşezi la televizor.
Te uiţi la prognoza meteo pe ziua de mâine.
Plouă.

joi, 28 mai 2009

Despre superstiţii

Deci pe lângă faptul că românul e prost informat, aproximativ incult, mâncător de cartofi prăjiţi, ascultător de manele, fiţos si fomist în acelaşi timp, mai crede şi în superstiţii. Să luăm ca un prim exemplu cel cu acul:
- "Dacă găseşti un ac e semn de sfadă sau sărăcie". Normal pentru ca românul sărac si calic se naşte, sărac, calic si falit moare. Just a general truth...
-"Când găseşti ac cu urechi, iţi face nevasta fată-altfel băiat". Asta e bună. Păi dacă nu face fată nu o să nască un fazan oricum! şi nu vreau să-mi imaginez un ac cu urechi pentru că frateee s-ar putea să-l confund cu cineva:))
-"Cine dă acul cu aţă într-ânsul işi dă zilele". Mă gândeam cum ar fi să faci asta şi în momentul în care i-l înmânezi să cazi, din senin mori subit. Ţi-l dă înapoi, te trezeşti ca printr-un miracol, scoţi aţa, i-l dai înapoi şi iar mori pentru că Doamne a rămas o scamă de la aţă.
Bine acul ca acul. Dar cea mai răspândită superstiţie e cea cu pisica neagră. Stăteam şi mă gandeam cât e de greu să fii pisică neagră.
Dacă iţi taie calea pisica neagră o să ai ghinion.
Dacă se uită pe geam îndelung aşa, va ploua.
Dacă doarme cu lăbuţele sub ea e vijelie mare vine viitura, dar acum s-au învaţat cu toţii cu vine viitura.
Dacă trece pisica neagră pe sub masa pe care se află un mort, acesta va fi strigoi. Şi mă gândeam, mă cât de greu trebuie să fie să fii pisică neagra.
Te trezeşti dimineaţă şi te uiţi. Ia să văd ce am de făcut azi: Ăăăăă. Trebuie să mă duc până la ANM să iau prognoza meteo, după aia am vreo 3 ghinionişti. Deci nu poţi să mergi oricum aşa că doar eşti pisică neagră...păi cum stici destinul omului aşa....tre să mergi tiptil aşaa...ahh...uite norocosul, te dai la o parte, apoi vine ghinionistul treci ţanţoşă prin faţa lui...
Deci dragul meu cititor unic. Priveşte, minunează-te şi meditează la cât eşti de român. Dacă faci chestii de astea...ascunde-te, fă ce faci numai să nu ajungi la soluţia finală în România: Asta e !!!

duminică, 24 mai 2009

O seară în cartier

Stau pe scaun. Mă uit pe geam. Stau pe scaun şi mă uit pe geam. Şi ce văd? Văd totul şi nimic. Mă uit spre cer. Sunt câţiva nori rătăciţi, diformi şi fără expresie care-şi fac siesta. E linişte. Nu, de fapt nu e linişte. Mă mint. Mă uit în jos, glasul a 20 de copii îmi ţiuie în urechi şi îmi zgârie timpanul. Mă uit din nou spre cer căci acolo nu aud nimic. Soarele apune şi cerul are o combinaţie cu roşu şi portocaliu şi vreo cinşpe nuanţe de albastru.

Văzduhul e plin de insecte, 1000 000 000 de ţânţari infecţi, 700 000 de gâzuliţe rătăcite de părinţi. Se separă ca într-un fel de luptă East Side-West Side, un băiat îmbrăcat în alb pe stradă, 1000 de ţânţari de baltă cu picioare mari şi tot tacâmul, 2 păianjeni mici şi înfricoşători în colţul geamului şi un cărăbuş dizzy. What the... el e The Last One, Nemuritorul, Unicul, cel mai puternic cărăbuş ameţit. Ta Na Na Apare cucuveaua. Da...tu mai lipseai. Ce caută o imensitate într-o lume miniaturală. Prinde viteză şi îşi fixează direcţia. Ce ai de gând?! Cărăbuşule fuuuuuuuuugi! N-a apucat nici măcar să semnalizeze că la şi prins în cioc. Lungă viaţă a mai avut... Viaţă de noapte. S-a dus. Nu mai e. A plecat. Noapte bună...

sâmbătă, 23 mai 2009

Loneliness...

"Închid ochii şi las corpul să se decupleze şi las mintea să hoinărească. Hoinăreşte şi ajunge într-un loc cunoscut. Un loc despre care nu vorbesc şi despre care nici nu recunosc că există. Un loc în care sunt doar eu. Un loc pe care-l urăsc. Sunt singur. Sunt singur aici şi singur pe lume. Singur în inima mea şi singur în mintea mea. Singur peste tot, întotdeauna, de când mă ştiu. Singur cu Familia mea, singur cu prietenii mei, singur într-o Cameră plină de Lume. Singur când mă scol, singur de-a lungul groazei de fiecare zi, singur când în sfârşit mă întâlnesc cu întunericul. Sunt singur în teroarea mea. Singur în teroarea mea.

Nu vreau să fiu singur. Niciodată nu am vrut să fiu singur. Urăsc al dracului singurătatea. Urăsc faptul că nu am cu cine vorbi, urăsc faptul că nu am pe cine suna, urăsc faptul că nu are cine să mă ţină de mână, să mă ia în braţe, să-mi spună că totul va fi bine. Urăsc faptul ca nu am cu cine să-mi împart speranţele şi visele, urăsc faptul că nu mai am nici o speranţă şi nici un vis, urăsc faptul că nu am pe nimeni să-mi spună că trebuie să mă ţin tare, că speranţele şi visele nu sunt pierdute.
Urăsc faptul că atunci când urlu, şi urlu de moarte, urlu în van. Urăsc faptul că nu e nimeni să-mi audă urletul şi nu e nimeni care să mă înveţe cum să mă opresc din urlat. Urăsc faptul că ceea ce am ales în singurătatea mea e ceva ce-şi are sălaşul într-o pipă sa într-o sticlă. Urăsc faptul că ceea ce am ales în singurătatea mea mă omoară, m-a şi omorât, sau o să mă omoare curând. Urăsc faptul că o să mor singur. O să mor singur în teroarea mea."

James Frey-"A million little pieces"

vineri, 22 mai 2009

Psihic sub papuc...

Stau în bancă. Mă uit în jur, e linişte. Colegii mei stau ca hipnotizaţi pe scaune şi nu suflă unul o vorbă. Mă uit ceva mai departe de ei. Da. Sunt chiar aici. Sunt chiar în locul în care îmi petrec 8 ore pe zi. Ca un loc de muncă cu normă întreagă dar fără salar. 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână în locul în care toţi îşi doresc să nu fie. E o linişte sumbră şi macabră. Mă uit afară, e o căldură insuportabilă, soarele arde în voia cea bună. Nu e nici un nor pe cer, ca să facă puţină umbră, cum nu e nici un om pe stradă ca sa alunge pustietatea. E ca în Vestul Sălbatic, doar că e ceva mai verde şi lipsesc rotocoalele de paie purtate de vântul în două cu praf care nu face decât să te înece în loc să te răcorească. Am fizica. Profu vine la şi jumătate ca de obicei. Nu ştiu ce fac colegii că tot nu mişcă unul. Dar ştiu ce fac eu. Rup monotonia. Mă ridic şi mă duc să mă servesc cu o gură de apă îmbunătăţită cu clor răcoritor. Intru în clasă, profu era deja venit. Mă aşez în bancă.
-Ce zi minunată, nu? Numai bună pentru pus imaginaţia la bătaie, mă gândeam eu.
În timp ce profu caută exerciţii prin manual, se întâmplă tragedia. Valentina atinge cu talpa adidasului piciorul scaunului şi scoate un sunet de ăla ca atunci când faci un lucru involuntar şi urât mirositor. În următoarea secundă toata lumea pe jos de râs. Hai să o mai înflorim puţin.
-Valentina! Dar chiar aşa? dă-o n-colo de treabă! asta e nesimţire deja! În timp ce noi o tachinam profu se duce şi deschide geamul.
- Domnule profesor! dar e mai cald afara ca în clasă, va rog să-l închideţi!
- Lasă să vină aerul! Ia Râşca, treci tu la tablă că văd că ai chef de vorbă.
În timp ce îmi îndrept direcţia spre tablă mă ţin de nas ca să mai pun puţină sare pe rană.
- Da ce ai Râşca? te mănâncă nasul?
- Da domnu profesor, cred că aşa mă prinde o răceală. Iau mîna de la nas şi inspir aer adânc de două ori la rând, ca şi cum ar mirosi a ceva. Inspiră şi profu. Nimic. Totuşi ca măsură de precauţie îşi trage catedra şi scaunul la fereastra şi o fugăreşte pe Valentina la toaletă. Noi sărim în sus, păi da cum ne împuţeşte aici şi ne lasă să suportăm şi pe ea o trimite la aer curat. Până la marea revoluţie se sună şi profu prinde viteză spre uşă. Încă un prof făcut la psihic...

M-am hotărât!










După lungi cugetări şi lupte interminabile cu propria-mi persoană, m-am hotărât să-mi fac în ciudă şi să folosesc materia cenuşie pe care mi-a dat-o Dumnezeu şi în scopuri care nu conţin substantivul şcoală. Se pare că unii dintre noi au fost înzestraţi cu un dar extra-super-mega special de a plictisi oamenii. Şi ăsta e doar începutul...