vineri, 12 iunie 2009

Un weekend de 3 luni

Deschid ochii. O lumină albastră şi puternică ca de neon îmi deranjează retina. Îi închid la loc. Mă uit la pereţi cu ochii închişi. Întunericul îmi face bine. Recapitulez: ce zi e azi? mă gândesc, mă gândesc, pfff nu-mi amintesc. Mă uit la ceas şi e 9 jumătate. De ce nu ai sunat băi?!? O sclipire de moment îmi inundă neuronul de care trag eu zi de zi. E VACANŢĂ! Ieri a fost premierea! Cea mai naşpa zi din tot anul. Chiar dacă sunt şi eu o amărîtă de premiantă cu un amărît de premiu 2, mă prezint la datorie ca în fiecare an.

Afară plouă ca în pădurea Ecuatorială pe timpul musonului. Îmi iau un avînt de încredere şi îi fur umbrela lui framiu, ies afară, şi, încep să fac reclamă involuntară la IULIUS MALL. Evident festivitatea de premiere are loc în AULĂ şi evident ne pune să aşteptăm ca fraierii două ore în faţa uşii pînă ne vine rândul. Mă umflă râsul şi plec. Revin în "două ore", îmi iau ce-mi aparţine, ps: o să-mi fac o bibliotecă acasă din cărţile primite la premiere :)):)).
Plec.
Încă plouă cu găleata, vorba aia. O "gaşcă de glumeţi", mai exact 2, îmi iau umbrela, mă ţin în ploaie, mă fac leoarcă. Râd şi eu de situaţia penibilă în care mă aflu, statistic vorbind îi cred haioşi, pentru că cineva trebuie să o facă.
Plec acasă. Am uitat cum s-a petrecut restul zilei deci asta înseamnă că am stat ca o pensionară uitându-mă pe PROTV la babele violate şi gardurile părăsite la ora 5. Mai încolo somn de voie
Deschid ochii. O lumină albastră şi puternică ca de neon îmi deranjează retina. Îi închid la loc..............

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu