vineri, 18 decembrie 2009

Scrisoare către Moş Crăciun

   Dragă moşule Red&White îţi scriu pentru a nu ştiu cât'a oară. Ştiu că nu ştii să citeşti dar mai ştiu şi că doamna Red e o femeie geloasă şi îţi citeşte toate scrisorile de aceea mai am o speranţă.

   Pentru început aş vrea să te rog să nu te superi că ţi-am scris, şi ştiu că ai o bibliotecă formată din scrisorile mele, dar e ultima şi aş vrea să-ţi zic tot ce am pe suflet. Ştiu că am fost un copil cuminte şi de aceea ai avut multă bătaie de cap în fiecare an fiind obligat să-mi aduci ce vreau. Apropo, merci pentru chitara de anul trecut, ştiu, ştiu, şi mie mi-a fost dragă, păcat că nu a supravieţuit. Revenind la subiect vreau să precizez faptul că nu te mai chinui anul ăsta punându-te în situaţia de a-mi îndeplini dorinţe materiale, e ceva diferit de data asta.

   O primă rugaminte ar fi aceea de a opri timpul în loc pentru mine, ştiu că nu mai este mult dar nu m-ar deraja să-ţi scriu scrisoarea de 17 ani vreo 5 ani de acum încolo. Ştiu că dacă fac optişpe nu-ţi mai pot scrie ţie, şi lu mama nu-i pot scrie orice...

   A doua dorinţă ar fi aceea de a înteplini toate dorinţele celor dragi, prietenilor, necunoscuţilor, bunicii, căţelului lu Laura (Biju'), şi nu ştiu ce şi cum faci şi nici nu mă interesează, dar aş vrea ca nimeni să nu fie sau să se simtă singur măcar astea 3 zile. Ştiu că e piece of cake ( bucată de tort) pentru tine.

   Fie ca atmosfera sărbătorilor, căldura colindului de la uşa de alături, bunătatea şi bucuria să-şi afle locul în sufletele tuturor.

   Aşaa.....şi o ultimă dorinţă ar fi legată de şcoală. Te rog eu, pune-i un gând bun domnului diriginte să nu mă lase corijentă la fizică, şi aş vrea ca media mea de sfârşit de semestru să fie peste 9. ( ca o adăugare, te rog să ai grijă şi de Cătă şi de calciul ei :D).

   În caz că te hotărăşi să vii îţi dau un sfat prietenesc aşa ca de la om la maimuţă. Încearcă şi tu să nu-ţi parchezi berbecăria pe acoperişul meu că e proaspăt, aterizează la vecinul că el oricum a dat în judecată şi porumbeii pentru că i l-au redecorat şi, la urma urmei o amendă roz şi câteva cuvinte de dulce sau de mamă nu-ţi strică. I-aş fi scris lui Rudolph că el nu e aşa gras şi oricum e mai inteligent din moment ce ştie drumul, dar ce păcat că nu ştie să citească (mi-a scris el anul trecut).

   În încheiere aş vrea să te rog, în caz că nu reuşeşti să-mi indeplineşti toate dorinţele, aş vrea ca ultima să fie îndeplinită orice ar fi...

   

marți, 1 decembrie 2009

De ce "de ce?" ?

   şi nimic....dar nimic nu-ţi poate schimba părerea atunci când e una rea, atunci cand rămâi dezamăgit de propria-ţi persoană.  şi cazi, cazi şi scazi în ochii tăi şi gândul îţi zboară la tot ce ai fi putut face şi nu ai făcut, la tot ce ai fi putut poate să zici şi nu ai zis.

   temperamentul unei persoane aparţine prea mult temperamentului celor ce o înconjoară. de ce când iei o decizie trebuie să te întrebi prima dată: cutare ce ar face?! de ce pur şi simplu nu întrebi: eu ce aş face?! de ce când vrei să faci ceva diferit te gândeşti mai întâi ce ar spune ceilalţi despre asta? cum ar reacţiona? de ce ar trebui să conteze alte păreri, alte glasuri, alte voci critice care nu fac decât să transforme răul în mai rău?!

   de ce trebuie să fii tras la xerox? să faci mereu ceea ce fac şi restul...adică nimic. de ce să stai în faţa blocului uitându-te la lună când luna se vede mult mai fain de pe o bancă în parc?

   de ce când sunt mici, părinţii îşi îmbracă copiii după modelul standard: băieţii cu albastru şi fetele cu roşu. De ce doar două culori sunt alese din atâtea? un om îmbrăcat în galben o fi extraterestru?...

de ce mereu când te grăbeşti să ajungi undeva, mai tare întârzii?

   de ce prietenii sunt mereu prefăcuţi şi mincinoşi şi falşi şi de ce nu poţi avea încredere nici măcar în propria persoană? de ce sunt oameni cu mai multe feţe când măştile ar trebui să stea pe pereţi?

   e deprimant să trăieşti într-un decor fără culori, fără prieteni, fără încredere, fără gălăgie, fără lumină la umbra unor mincuni patetice....orice tentativă de a ieşi din acest decor este pedepsită, deşi rama tabloului e şubredă şi nu face doi bani în schimb pânza e tare şi rezistentă şi la lacrimi şi la zâmbete şi la orice ar incerca să o rupă.

de ce nu pot pleca din acest tablou în care există atăta neîncredere, nebunie,nesiguranţă şi de ce atât de multe cuvinte cu ne în faţă?ahh....şi încă ceva, de ce atât de multă linişte aici???