şi nimic....dar nimic nu-ţi poate schimba părerea atunci când e una rea, atunci cand rămâi dezamăgit de propria-ţi persoană. şi cazi, cazi şi scazi în ochii tăi şi gândul îţi zboară la tot ce ai fi putut face şi nu ai făcut, la tot ce ai fi putut poate să zici şi nu ai zis.
temperamentul unei persoane aparţine prea mult temperamentului celor ce o înconjoară. de ce când iei o decizie trebuie să te întrebi prima dată: cutare ce ar face?! de ce pur şi simplu nu întrebi: eu ce aş face?! de ce când vrei să faci ceva diferit te gândeşti mai întâi ce ar spune ceilalţi despre asta? cum ar reacţiona? de ce ar trebui să conteze alte păreri, alte glasuri, alte voci critice care nu fac decât să transforme răul în mai rău?!
de ce trebuie să fii tras la xerox? să faci mereu ceea ce fac şi restul...adică nimic. de ce să stai în faţa blocului uitându-te la lună când luna se vede mult mai fain de pe o bancă în parc?
de ce când sunt mici, părinţii îşi îmbracă copiii după modelul standard: băieţii cu albastru şi fetele cu roşu. De ce doar două culori sunt alese din atâtea? un om îmbrăcat în galben o fi extraterestru?...
de ce mereu când te grăbeşti să ajungi undeva, mai tare întârzii?
de ce prietenii sunt mereu prefăcuţi şi mincinoşi şi falşi şi de ce nu poţi avea încredere nici măcar în propria persoană? de ce sunt oameni cu mai multe feţe când măştile ar trebui să stea pe pereţi?
e deprimant să trăieşti într-un decor fără culori, fără prieteni, fără încredere, fără gălăgie, fără lumină la umbra unor mincuni patetice....orice tentativă de a ieşi din acest decor este pedepsită, deşi rama tabloului e şubredă şi nu face doi bani în schimb pânza e tare şi rezistentă şi la lacrimi şi la zâmbete şi la orice ar incerca să o rupă.
de ce nu pot pleca din acest tablou în care există atăta neîncredere, nebunie,nesiguranţă şi de ce atât de multe cuvinte cu ne în faţă?ahh....şi încă ceva, de ce atât de multă linişte aici???
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu