joi, 3 iunie 2010

Happy like a FUNeral...

Am făcut-o din nou. Iar mi-am lăsat blogul în paragină. Păi na...fenomenele încetaseră să mai dea semne.Toate ca toate...şi toate până într-o zi când fenomenul se distinde. Plec acasă.
Autobuzul mă deprimă aşa de tare încât până ajung acasă caut în primul rând să nu mi se facă rău (din cauza deprimaţiunii:) ),în al doilea rând să fac faţă plictiselii. Din indiferenţa mea organizată(amabilitate) mă mut din spate până în faţă emigrând prin autobuz împinsă de miros ca de inerţie. Dar nimic. Duhoarea persistă! E peste tot! Dar nu-i nimic oameni buni, nu vă spălaţi pentru că eu ştiu să tac într-o mie de feluri că de altfel...Trebuie sa îndur! O luptă surdă cu un inamic nevăzut.
Un rom vomat cu moacă de actor de telenovele după o partidă de bocet în hohote, se prelinge pe un scaun uitând că există. Faţa îi atârnă şi gura îi miroase a călcâie încă de la naştere. Ochii se caută pe jos. E legumă.
Încercând cu disperare să parcurg oraşul ăsta infect, mă direcţionez spre casă transformându-mă în propriul cobai într-un experiment pe viaţa şi pe moarte.
I-aş fi dat o ciungă Orbit, dar mi-ar fi trebuit o duzină, cât să-l acopăr. Ar fi trebuit înscris la o campanie:consumator fidel TIC TAC...poate îi trimiteau ăia mostre gratis. În fine. Muzica mă scoate din impas.
Şi totuşi, nu o mai aud. Incredibil de de oribil se aude mestecând cu căştile în urechi în pauza dintre melodii. Să auzi fiecare firmitură prinsă la înghesuială între molari...e ca şi cum ai fi un chinez în propria piele ascultând legat de un scaun cu o linişte apăsătoare în jur, într-o cameră complet goală cu pereţii foşti verzi, scorojiţi şi mucegăiţi, de-a lungul cărora se prelinge câte o picătură făcând întindere până la o posibilă găleată imaginară, şi, desprinzându-se face:Pic Pic Pic. Câte un Pic Pic Pic. Unnn pic dar ce mult dureazăă. La un moment dat, chinezul ieşit din minţi şi cu creierii terci, smulge scaunul din podea şu dă cu sine de pereţi până rupe scaunul. Uimit că poate scăpa de picureală perforează un geam şi alergând constată stupefiat că a prins aripi de la un etaj 50 de la subsolul unei peşteri...Trebuie să mă trezesc...
Aşa...am ajuns. Asa că mi-am scos picioarele la plimbare. Tornada părea pe cale să se termine şi totu e ghini şi frumos. Deşi soarele pare mai mult la plimbare decât la lucru, încerc să mă mulţumesc şi cu puţin, printr-o intenţie de reacţiune mediocră, mă opresc şi, mulţumindu-i, îmi rup palmele aplaudând în van.
În jur, oameni cu ochii mari...What?!

2 comentarii:

  1. imi place cum de la autobuze ajungi la chinezi... :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Îţi place să scrii articole şi eşti pasionat de muzică?
    Eşti la curent de fiecare dată când artiştii tăi preferaţi lansează ceva nou?
    Îţi place muzica în general sau asculţi doar un anumit gen?
    Îţi place să te uiţi la filme şi să le povesteşti celorlalţi filmele care ţi-au plăcut cel mai mult?
    Doreşti să promovezi artişti prin interviuri, biografii, ştiri?
    Îţi place să te distrezi la concerte, să faci poze, iar a doua zi să povesteşti atmosfera?
    Alătură-te echipei ONmusique.info – un site cu şi despre muzică!
    Contact: onmusique@yahoo.com
    Onmusique.info – Pentru că muzica aparţine tuturor!

    RăspundețiȘtergere