vineri, 27 noiembrie 2009

Imbecilităţi

   O idee nu vine niciodată decât dacă e urmată de o alta. Cel puţin la mine aşa funcţionează sistemul. Şi ideile oricum vin mai uşor dacă priveşti totul cu sus-u-n jos şi în sens invers. Salcia pe post de cer şi cerul pe post de salcie. Contrastul verde albastru îmi stimulează neuronul presinaptic care îşi face treaba mai departe. Şi da, o imagine face cât o mie de cuvinte pentru că îmi trec prin cap idei ca cifrele prin Matrix. Fac ce fac şi ori mă trezesc delirând, ori mă trezesc amintindu-mi că zac ca o legumă pe pat verificându-mi tavanul, ori am teză.

Toate 3 călare peste grămadă, nimic numi zice nimic şi e dublă negaţie deci da, am teză la info mâine. Noaptea e lungă, ora 3 îmi testează iar profunzimea somnului dar de data asta refuz plimbarea nocturnă. E dimineaţă, cu poftă de viată şi cu ceaţă în stomac, plec la şcoală mai devreme ca să nu întârzii la teză. Minciuni. Iar mă crizez că întârzii. Mam pornit mai devreme şi ajung mai târziu pentru că şoferul goneşte autobuzul la deal de parcă l-ar împinge... Iar vorbesc de şcoală şi autobuze. Dovadă de lipsă de imaginaţie. Dar nu recunosc nu, nu, nici gând.

   Zile de şcoală, liceu, Spiru, clasa aia, în care profesorul intra pune cel puţin doi de 2 şi un 1 cu zâmbetul pe buze sau cel puţin fără conştiinţa încărcată că elevul ăla o să se chinuie ca un boţ de humă inutil ce e, să-şi scoată media aia leşinată.

   Nu mai vorbi! Nu mai râde! Nu mai zâmbi! ca profu de mate pe sub mustăcioara lui pana corbului, când pune 2.

Sunt două modalităţi de a trece prin şcoala aia: ori înveţi ceea ce ar fi o concluzie pur, logică şi total adevărată că exişti sub eticheta de tocilar convins sau notoriu în funcţie de preferinţe, ori, faci pe prostu, ceea ce pentru majoritatea nu e deloc greu pentru că mulţi nici nu trebuie să ardă prea multe toxine prin organism pentru a depune aşa un imens efort intelectual. Simplu: Eşti?! Dhăăă. Nu mai continui ca nu are rost..